Mama frumoasa, primul meu Rai

De cand am nascut, imi tot vine in minte un vers: "Mama frumoasa, primul meu Rai" Poate ca singurul Rai in care cred... Cum mi-a spus un reputat medic de curand: in burta mamei, copilul traieste cea mai frumoasa perioada din viata lui, nu are nici o durere, nici o grija, nu-i lipseste nimic. Si eu, poate cea mai putin perfecta dintre mamele pe care le cunosc, ma bucur ca am putut sa-i ofer copilului meu primul lui Rai pentru ca, cu siguranta, in viata, nu o sa-i pot oferi totul si nu o sa-i pot alina toate suferintele... Multumesc mama, pentru Raiul pe care mi l-ai daruit tu mie! Si pe voi, mamelor bune din jurul meu, sa stiti ca va admir si ma bucur sa invat de la fiecare cate ceva. Si da, si tatii sint la fel de importanti!

Un caine si doi lopatari

Simt nevoia sa fiu in preajma lor, mi se pare ca ma inteleg, si stiu sigur ca nu ma judeca.
Si imi place sa cred ca am mai castigat si alti oameni de partea mea, oameni care pot sa lase garda jos, sa treaca dincolo de conceptia ca animalul ii va ataca, dincolo de instinctul de autoaparare.
Am avut ocazia aceasta intr-o zi de Sambata.
Am mers sa curat zapada la tarcuri...
Din fericire am gasit acolo o multime de oameni ca si mine, oameni care vroiau sa puna umarul si lopata pentru cel mai bun prieten al lor.
Poate parea ciudat... tocmai eu care-mi aleg cu greu prietenii si am putini "cei mai buni" prieteni, tocmai eu sa zic asa de usor "cel mai bun prieten al meu" unui caine pe care doar l-am intalnit. Ba mai mult, m-a amenintat ingrozitor ca, daca voi intra la el pe teritoriu, imi va schimba fizionomia :))
Haha! Ce surprins a fost ca nu m-am lasat impresionata de coltii lui si nici de latratul hotarat.
Am decis - aici vom face noi curat - noi pentru ca am un suflet pereche, care nu ma lasa la greu, si care a invatat sa iubeasca la fel ca mine, un suflet de catel.
De la 12 dupa-amiaza si pana la 16, am tot lopatat, am golit custile de zapada, sub atenta supraveghere a celor doi tovarasi ai nostri, proprietarii custilor... si sub indicatiile guralivului...

Ma bucur din suflet ca i-am cunoscut, pe prietenii nostri cateii si pe prietenii lor oamenii care erau cu noi la tarcuri.
Am promis ca vom mai merge, n-ai cum sa ii uiti, ti se lipesc de suflet. Ei, trecuti prin atatea grele incercari, singuri, hamesiti, batuti, speriati, fara adapost si fara ajutor dar, cel mai rau, fara intelegerea, toleranta si respectul OMULUI, au gasit puterea sa se ataseze de doi necunoscuti, i-au pupat si i-au privit in ochi.

Nu vreau sa spun mai mult de atat, mi-au incalzit sufletul pe cel mai crunt ger si sper ca, macar o parte din caldura pe care mi-au dat-o ei mie sa le-o fi returnat-o.

O sa inchei cu citatul cel mai drag mie:

Tudor Arghezi: “Dă laba-ncoa, Grivei, voiniceşte : laba ta mă cinsteşte”

As vrea sa existe Romania si dincolo de Bucuresti

In ultima vreme am observat ca nu trece zi fara sa spun "Uff...m-am saturat de Bucurestiul asta!". Da! Pentru ca m-am saturat de aglomeratie, de gazele de esapament care ma sufoca, de mirosul de urina din centru, de imaginea trista a caselor vechi, cu arhitectura monumentala, cazute in derizoriu...
Pentru mine, cel mai frumos mod de a-mi petrece timpul liber este acela de a ma plimba. Sint inchisa 10 ore pe zi intr-un birou in care respir doar aer conditionat. Si seara nu-mi doresc sa ajung acasa pentru ca simt ca ma string peretii. Prefer sa fiu undeva, afara... Platesc scump pentru acest lux, si sotul meu, care incearca sa imi faca aceasta placere, la fel...
Deseori ne spunem unul altuia ca vom pleca din acest oras. Ne vom intoarce in orasul nostru de la Dunare, care ne hraneste amintirile si ne reda clipele linistite ale copilariei, si care pune sens in cuvantul "Acasa". Dar nu neaparat. Am lua-o din nou de la capat, in alta parte, intr-un alt loc unde sa incercam sa ne infigem radacini, un loc mai cald si mai calm decat agitata capitala. Un loc unde timpul trece mai incet...
Si totusi de 11 ani ne amagim cu acest gand. De ce nu am facut nimic?
Unii ar spune ca sint o snoaba, o materialista, daca as raspunde ca motivele tin de bani si de un standard de viata. Pentru mine asta e adevarul. De la 6 ani am mers la scoala, am strins 18 ani si jumatate de studiu si multe alte ore petrecute invatand, pentru educatia mea, pentru a ma imbunatati, pentru a rasplati increderea investita de parintii mei in mine si pentru a-mi asigura un viitor mai bun.
Acum, aici, in Bucuresti, simt ca toata munca mea imi aduce satisfactia unui trai decent, satisfactia ca oamenii cu care lucrez ma respecta si sint constienti de ceea ce am de oferit.
As fi putut sa plec din tara, mi s-au oferit ocazii. Dar nu m-a atras aspectul asta. Asa sint eu, mai... statornica...
Dar de ce nu pot sa las Bucurestiul pentru un alt oras din Romania?
Adevarul: Pentru ca orasele din Romania nu mai exista, inafara Bucurestiului! Sint niste ruine, capusate de primari lacomi, de interlopi spagari care controleaza politia, ramase fara resurse umane si materiale si deci lipsite de interes pentru investitori.
Cum as reusi eu intr-unul din orasele astea, cu principiile mele si cu respectul pe care il am pentru persoana mea? Cine mi-ar oferi un salariu echivalent celui de acum? Probabil ar trebui sa ma reprofilez, sa o iau de la capat cu invatatul, fara sa imi pierd energia. Dar, ar trebui sa imi asum riscul ca si asa, cu toate astea, ar putea fi inutile incercarile mele.
De ce trebuia sa se ajunga aici? De ce, in loc sa se desfiinteze marile industrii, nu s-au privatizat? De ce azi nu mai vin investitori decat in Bucuresti, si cei care au curajul sa mearga in alta parte fug apoi vazand cu ochii?
De ce toate lucrurile se intampla in Bucuresti?
Oare tinerii din alte orase nu au dreptul sa aiba si ei activitati culturale, programe extrascolare, care sa ii ajute sa isi consume energia si sa nu si-o canalizeze catre droguri si petreceri deocheate cu alcool si fuste mini?
Au insa ceva mai toate orasele: mall-uri. Prilej pentru smecherii cei rasariti sa-si etaleze masinile scumpe, telefoanele de ultima generatie si fufele in haine de firma. Te intrebi, cateodata, de unde vin banii pentru consumul asta furibund?
Si te mai intrebi, tu ca om cinstit, ce sansa ai, sa mai scoti capul dintre ei. Sa nu te simti umilit de neputinta si de lipsurile pe care le inghiti pentru ca nu esti dispus sa te adaptezi. Unul, probabil, mi-ar fi noul patron, la noul job, pe care mi l-am gasit cu greu ca doar intr-un oras mic nu-ti permiti si sa alegi prea mult. Si poate ca ar trebui sa suport ifosele de superioritate pentru ca ma tolereaza si ma plateste... Hmm!
Atunci zic, uita, fata, de visele tale! Macar pana vei castiga la Loto...
Si raman in Bucuresti. Nu sint nici de aici, nu mai sint nici de acolo, de unde am plecat.
Dar ce facem, ca nu mai avem loc in orasul asta, si alti oameni ca noi vor sa ajunga "mai bine". Mai pleaca unii, nu inapoi la ei in oras, ci peste hotare. Si acolo se simt tot asa, niste neadaptati, si ei. Dar tot ramanem multi, nu ne mai incap cutiile de chibrite numite blocuri. Nu ne mai ramane timp de familie, ca hamalim la serviciu pentru bani - ca sa merite sacrificiul asta pe care l-am facut.
Sa-mi spuna cineva ca mine, cum a reusit. Pentru ca ma simt aproape de resemnare.
Vreau sa stiu cum e sa scapi de sentimentul asta de frustrare ca iti doresti altceva decat ceea ce ai obtinut cu greu si cu sacrificii, pentru ca asta nu ti-a adus, la sfarsit, nici un castig... 

Ce e cu generatia noua?

Eu vad tinerii din ziua de azi impartiti in cateva categorii: sint cei cu personalitate, cei fara directie, si cei frustrati.
De ce ii impart asa si daca le port pica pentru ca nu mai sint ca noi o sa explic in continuare.
As spune ce regret la aceasta schimbare: lipsa de respect fata de cei mai in varsta si lipsa autocontrolului sau a capacitatii de decizie.
De ce cei cu personalitate, cei fara directie si cei frustrati?
Sint tineri care chiar stiu ce vor, cei care stiu ce e bine pentru ei si, chiar daca nu abordeaza intotdeauna calea cea dreapta au capacitatea de a se redresa. Ei detin controlul asupra alegerilor facute, ei sint cei pe care parintii nu i-au incorsetat ci le-au dat libertatea de a alege pentru a capata incredere in ei.
Mai sint tinerii pentru care zilele trec pentru ca asa e calendarul conceput, fara a pricepe sensul lucrurilor care li se intampla. Acestia sunt cei care maine vor regreta adolescenta lor si faptul ca au ales alegerile altora pentru ca nu le pasa  de ceea ce isi doresc.
Cei din urma pentru mine sint cei care s-au nascut la locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Cei care nu au posibilitati si nu indraznesc sa viseze sau nu i-a invatat nimeni cum s-o faca. Pentru ei nu au avut timp nici parintii, poate pentru ca munceau prea mult, poate pentru ca beau prea mult, sau poate pentru ca le lipsea increderea in viitorul copiilor lor.
Acum, care sint cei buni si care cei rai. Nu am zis cum e bine sa fii si cum nu. Am zis bun sau rau.
Asta pentru ca poti avea personalitate si totusi sa alegi sa fii rau, sa faci rau, sa faci pe superficialul sau pe teribilul din proprie initiativa. La fel poti sa fii frustrat de situatia in care te afli, dar sa iti doresti sa fii bun adica  sa te imbunatatesti, sa lucrezi la viitorul tau.
Ideea mea ar fi ca acesti tineri au nevoie de o ghidare, de un sprijin, de experienta de viata a unui om matur care sa fie sincer cu ei si cu el insusi.
Ar trebui cautati oameni care sint demni de a servi drept exemple pentru tanara generatie. Altfel ei isi vor lua exemple gresite, de conjunctura.
Oamenii mari de acum sint responsabili de evolutia acestei noi generatii.